Principii ale jocurilor de manipulare

Rezultatele multor cercetari, ca si experienta cotidiana, au demonstrat ca oamenii au capacitatea de a investi o mare cantitate de timp, energie, resurse in relatiile pe care le considera de incredere. Dupa o lunga perioada de timp, in care problema increderii a fost considerata un punct secundar in strategiile manageriale, importanta si centralitatea acestei valori pentru viata organizationala devin din ce in ce mai vizibile si incarcate de semnificatie.

Increderea se castiga greu

Increderea reprezinta o componenta esentiala atat in dezvoltarea relatiilor dintre firme, cat si in relatiile de munca din cadrul organizatiei.

O cale de a construi aceasta incredere este oferita de AT (analiza tranzactionala) prin crearea unui mediu de comunicare deschis si autentic prin analiza lanturilor de tranzactii ce apar in cadrul procesului de comunicare interindividual, prin evitarea manipularii in cadrul relatiilor prin evitarea jocurilor sau prin alegerea comportamentelor adecvate situatiilor cu care ne confruntam.

Manipularea – un lucru de evitat?

Evitarea manipularii, atat in viata personala, cat si in cea profesionala, este un punct de interes major, pentru ca manipularea ne poate distruge propriul potential si poate anula performanta echipei si a organizatiei. Jocurile manipularii ne arata cum reusesc procesele sterile sa ne iroseasca energia, sa ne acapareze timpul de lucru si sa modeleze intr-un sens negativ organizatiile.

Analiza jocurilor este o parte importanta a teoriei AT. Jocul psihologic este definit in AT ca o suita de tranzactii ascunse, care duc la un rezultat bine definit si previzibil, iar ansamblul acestor tranzactii produce un beneficiu negativ trait sub forma de emotii dezagreabile. Toti jucam jocuri din cand in cand. Durata de timp pentru un joc este variabila: de la cateva minute pana la cativa ani.

Exemple de jocuri din literatura de specialitate:

“SUNTETI INTR-ADEVAR FORMIDABIL”

“Sunteti intr-adevar formidabil” este jocul magulitorului seducator. In aceasta strategie este vorba de a ingenunchea pe cineva (sau de a-l acoperi cu cadouri), transformandu-l in debitor pentru ca apoi sa se poata profita de el. Prin aceasta strategie, interlocutorul este pus intr-o pozitie in care sa nu poata actiona impotriva magulitorului. Magulitorul foloseste fraze de felul:

“Sunteti un manager asa de receptiv, consider ca aveti un adevarat simt al dreptatii. De cand lucrez cu dumneavoastra m-ati invatat mult mai mult decat am putut descoperi in toti anii precedenti ai carierei mele…”

Dupa acest bombardament sustinut de aprecieri atat de directe, sefului ii va fi greu sa-i administreze magulutorului sau cele mai elementare masuri de autoritate fara sa se simta oarecum jenat. Sub pretextul ca ofera totul fara sa vrea nimic in schimb, magulitorul pregateste de fapt terenul ca sa poata ia tot ce-i trebuie fara nici o limita. In acel moment el da lovitura de teatru: am dat totul fara preget, acum a venit momentul sa ma servesc.

“SCENA”

Atunci cand nu se doreste asumarea unei responsabilitati, atentia se poate deturna cu o demonstratie emotionala. Pentru aceasta, barbatii recurg mai degraba la furie, iar femeile la tristete. Astfel ei fac o “Scena” ca sa realizeze o diversiune si e vazuta ca o buna strategie de evitare a confruntarii cu propria incompetenta.

Cu ocazia unui bilant privind rezultatele si activitatea a doi manageri care acumulasera intarzieri mari in dezvoltarea pietelor lor, directorul de vanzari incearca sa-i preseze pe cei doi cu intrebarile, ca sa afle care sunt cauzele incompetentei lor. Domnul X (primul manager), care raspundea de zona II a ridicat tonul, mascandu-si prin izbucnirile de furie lipsa de argumente, iar doamna Y (al doilea manager) care se ocupa de zona III, a inceput sa planga, ca sa pareze orice incercare de clarificare a propriei incoerente.

Dupa o asemenea “drama”, toata organizatia vorbea mai degraba despre psihodrama provocata de directorul de vanzari decat despre incompetenta celor doi manageri de zona. “Scena” este prin urmare o forma de escaladare emotionala care ofera jucatorilor o diversiune, permitandu-le sa profite de faptul ca in organizatia lor astfel de manifestari sunt considerate drame in sine.

“AM ALTE PRIORITATI!”

Intr-o organizatie, un controlor financiar incerca sa instrumenteze un conflict intre seful sau local, din unitatea in care lucra, si seful sau functional, de la sediul central. El intarzia cu regularitate la sedintele comitetului de directie local din care facea parte. Cand directorul unitatii ii cerea sa fie punctual, el raspundea ca directia financiara a sediului central ii ceruse urgent niste informatii. El dorea de fapt sa arate ca obiectivele serviciului central erau prioritare in raport cu cele ale unitatii unde lucra. Lucrurile s-au complicat in momentul cand i-a spus directorului financiar de la sediul central de dificultatile pe care le avea in respectarea termenelor, pentru ca seful local ii cerea prea multe si-i lasa prea putin timp. Controlorul juca acest joc ca sa nu fie nevoit sa raspunda, pe de o parte, pentru obiectivele si termenele date de seful local si, pe de alta parte, pentru lucrarile cerute de sediul central.

Iata o lista cu 11 principii ale jocurilor psihologice

Exista anumite principii fundamentale pe care le regasim in jocuri:

1. In cadrul jocurilor rolurile se schimba de mai multe ori pentru fiecare protagonist.

2. Rezultatul jocurilor este previzibil pentru protagonisti, precizia in aceasta previzibilitate depinde de cunoasterea fiecarei situatii particulare.

3. Jocurile sunt repetitive: ele pot fi atat de repetitive, la atatea niveluri ierarhice, incat devin ritualuri periodice si previzibile care nu mai surprind pe nimeni.

4. Jocurile permit structurarea timpului in sensul ca ele absorb energia si timpul protagonistilor.

5. Pentru protagonisti, interactiunile adesea intense in cadrul jocurilor permit obtinerea unor semne de recunostinta din partea celorlalti – anumite persoane nu stiu sa obtina atentia celorlalti pentru reusitele lor profesionale sau personale si atunci jocul este un mod de a exista social si intens, chiar si negativ.

6. Jocul este o afirmatie existentiala – in acest caz jocul permite protagonistilor sa puna intensitate in vietile lor.

7. Jocurile pot fi jucate la diferite grade de intensitate.

8. Jocurile sfarsesc prost, adica finalul unui joc este marcat de un sentiment negativ acut, cu senzatii de tensiune sau de disconfort.

9. Protagonistii sunt co-responsabili de joc, in acest sens fiecare are o parte egala de responsabilitate fata de interactiunea dintr-un joc si fata de rezultatul lui.

10. Jocurile permit atingerea unor obiective ascunse; aceste obiective ascunse, numite si agende ascunse, subliniaza dimensiunea manipulatoare si strategica a jocurilor, ele fiind numite si “jocuri de putere” sau “jocuri de pacalit”.

11. Jocurile sunt jucate in mod inconstient; ele sunt jucate pentru a “motiva” ceea ce jucatorii simt si cred deja si pentru a deplasa responsabilitatea asupra altcuiva.

Care sunt efectele in organizatie?

In multe organizatii, simptomele de disfunctionalitate datorate jocurilor sunt foarte vizibile. Intregul personal este constient ca exista neintelegeri intre sefi, cooperarea intre departamente este nula, iar comunicarea nu functioneaza. Cata energie pierduta! Dar nimeni nu pare sa stie de unde sa apuce problema. Ni se pare in mod evident ca problema, vazuta din exterior, nu tine de oameni, ci de legatura dintre ei. Ca sa iesim din acest joc, trebuie sa invatam cu totii sa interactionam in alt mod. Toata lumea este co-responsabila de situatie sau, cel putin, co-responsabila fata de ceea ce trebuie facut pentru a iesi din joc. Dar, desi aceasta este solutia cea mai rentabila pe termen lung, pentru multi este dificil de pus in practica pe termen scurt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *